Binele ca rău și răul ca bine

Binele şi răul sunt nişte teme dominante, în tot arialul de probleme filosofice. Această temă stă la originea filosofiei. Chiar şi dacă gîndirea filosofică occidentală a dat prioritate ştiinţei - la nivel ontologic sau gnoseologic, ea îşi are linia sa roşie, linia cu aspect moralicesc, încă din timpurile lui Socrate şi PLaton. Pentru mine, filosofia, ca sens, are direcţia morală - cum să ne comportăm, ce înseamnă să existe o societate, care sunt principiile unei conveţuiri armonioase? Ce înseamnă să procedez corect sau "prosteşte"? Sigur, nu încerc să diminuez importanţa celorlalte domenii: epistemologie, logică, estetică, etc. - doar că pentru mine, repet aceasta de mai multe ori - filosofia este în primul rînd morală, etică şi doar după aceea existenţă (deşi ele se interpătrund). Mi-a plăcut ideea lui Admin: "Filosofia nu poate fi făcută în off-line", atunci cînd suntem adunaţi mai mult, ne încurcăm în gîndire ... gîndirea are nevoie de timp. DE aceea voi interveni, post-factum, în afişarea concluziei meie vis-a-vis de această problemă: rău - bine. Şi în acelaşi timp ar fi o sinteză între ceea ce s-a petrecut vineri la şedinţă.

Umanul gîndeşte bipolar, sau cu referinţă (Aristotel): sus-jos, dreapta-stîngă, femeie-bărbat, noi-voi, profesori-studenţi, prieteni-duşmani, ură-dragoste ... desigur că există şi alte opinii (de exemplu se gîndeşte în anumite cîmpuri de obiecte, se gîndeşte în imagini etc.). Întrebarea: am procedat bine, în cazul X, sau ce nu am făcut bine? - e o interogare care necesită gîndire, analiză, categorizare, operaţii logice etc. fără de care suntem pierduţi, dacă nu încerci să le faci nu vei putea să te acomodezi la situaţii, omul care nu se poate acomoda - "moare". În esenţa acestei gîndiri bipolare, cum am spus stă analiza.

Din punct de vedere epistemologiei genetice, Peaget, omul deţine o stadialitate evolutivă în ordonarea şi perceperea realităţii. Adică în perioada copilăriri gîndirea îşi deţine segmentele sale: dacă la geometrie unui copil îi desenzi un triunghi, după care întorci triunghiul la 40 de grade pe dreapta, îi shimbi doar poziţia, atunci copilul va decide că triunghiul A este deosebit de triunghiul B (deşi un om adult, foarte leger determină că A şi B e acelaşi triunghi doar că un pic întors). Şi aşa în "maturizarea" intelectului, omul este nevoit să depăşească starea anterioară ca să intri în cea viitoare. Problema că gîndirea post-formală, adultă, nu este unica. Ideea super, înaintată de alţii în epistemologia genetică - omul nu se poate finaliza doar în parametrii gîndirii post-formale, ci la unii oameni există o gîndire mai înaltă, un fel de post-post-formalitate (Abraham Maslow, are şi el tendinţa de dezvoltare a omului în dimensiunea deveniri sale - autoatualizare. Afirmă că oamenii autoactualizaţi gîndesc altfel decît cei care nu au ajuns acest nivel). Pînă la urmă ce are cu bine-rău? - simplu dacă majoritatea oamenilor locuiesc în dimensiunea aceasta, atunci filosofii se înalţă, prin grandoarea sa de analiză, prin aspectul critic, aspectul libertin de a gîdni şi a admite noi psoibilităţi de "a fi" (este unicul domeniu cînd tezele înţelepţilor emise cu 3 mii de ani în urmă, rămîn actuale şi în timpul prezent: nu contează de cîte ori cazi, contează de cîte ori te ridici [Confucius], În bine există rău, în rău există bine (Lao-tzi]), deasupra acestei dihotomii. La aceste înălţimi nu mai există bine-rău, există neutralitate şi se poate destul de uşor să-i dai o depolarizare: binele îl transformi în rău şi răul în bine (Nietzsche)

Cu alte cuvinte, filosofia îl face pe om să-şi dezvolte, prin antrenamente anumite posibilităţi de "ridicare a unor greutăţi mai mari" (mai bine zis mai speciale). Şi dacă pentru majoritatea oamenilor un fapt este bun, pentru un filosof el va aduce cu sine un rău mai mare. Una din problemele copiilor şi a adolescenţilor, deşi se observă mai mult la copii (vorbesc de psihologia dezvoltări) nu pot corela ziua de azi cu ziua de mîine, starea de bine (fericire sau plăcere) cu starea de bine de mîine. Eu mă întristez, chiar mă chinui, că nu am nici o bucată de crenvuşcă în frigider, dar peste 10 zile mă simt mult mai bine - am slăbit cu 2 kg (va spune o fată care stă la dietă). De aceea starea de rău, aduce bine în durată. Conform gîndirii filosofiei epicureice omul trebuie să ţină cont şi să respecte stările de bine care sunt cele de o durată mai mare şi atunci dacă eu azi consum un litru de vodkă şi mă simt fain, mîine toată ziua mă voi chinui cu pohmelitul, oncluzie: azi nu beau vodkă!!!! Astfel de exerciţii mentale, filosofia abundă de la origini pînă în prezent - de a delimita binele mai general şi de a da la o parte binele regionale - "Eu ia-şi spune nişte cuvinte "directe" persoanei X, dar dacă o fac, pe parcurs voi avea de suferit, de aceea mai rezist un piculeţ după care mă voi gîndi ce să fac" (Iată în acest exemplu gîndirea filosofică, gîndirea de "dincolo de bine şi de rău" va avea prioritate).


Sursa: AGORA FORUM