O seara pianistica

In urma restructurarii si reformarii a Clubului Filosofic Agora, precum si trasarea noilor scopuri si obiective, ce capata un arial si orizont mult mai larg, nu doar spre directii inguste strict filosofice, dar si spre o noua directiva a domeniului cultural, intelectual si stiintific, prin prisma caracterului filosofic. Deci una din traseile noastre reprezinta serile dedicate cultivarii culturale.
Astfel ca in una dintre primele intilniri ale Agorei, am dedicat-o tocmai acestor seri ce are menirea sa cultive rafinamentul si valorile culturilor clasice. O seara ce am petrecut-o sub ploaia de note pianistice, a marelui compozitor si pianist rus Serghei Rahmaninov la Filarmonica Nationala. O prima parte a auditiei a fost prezentata o compozitia pianistica dupa inspiratia poemului tragic filosofic de Goethe - "Faust". Cit de uimitor si interesanta chestie s-a petrecut in acel moment, este faptul ca compozitia respectiva, l-a inundat cu inspiratii poetice pe unul din membrii clubului, astfel ca in pauza si in intuneric tinarul poet Rotari Stefan, asternea pe hirtie versurile ce se revarsau instantaneu din spiritul sau. Am gindit din momentul ce aceste versuri au fost produse in cadrul acestor intilniri ale clubului, sa fie publicate pe acest blog.

Singuratate

Curg lacrimi ca ramuri de rachita
Şi mă sprigin in amintiri
Cînd vintu-mi mîngîe durerea...

Să ies la drum din pădurea sufletului
Ca un pagîn din prihană
Că-mi dau foc
Las inima în mine ca sa geamă

Infinge mîna-n piept la mine
Să simţi
Cum nu mai e nimic.
Nici bătăile inimii nu mai sunt-
Am degradat
Acum...
Sunt vînt si picături...

La filarmonie

...De parcă ai înghiţit o lacrimă

Care nu ar ajunge în stomac dar în inimă,

Lacrima-i amară.

Aşai?

Dar conştiinţa îţi spune că eşti fericit...

De parcă ai pune mîna ta ingheţată în dreptul inimii mele...

De parcă a cazut o lacrimă pe pagina care o vezi,

Ea îşi are locuşorul umed aici...

De parcă totul se termină, e întuneric,

Dar ochii mei te văd...

De parcă inima singură este melodie,

Ochii sunt răi, urechile vînt,

De parcă eu nu sunt...

Parcă eu însumi sunt melodia pe care o ascult...

Te iubesc necunoscîndu-te, de parcă...

Posted in: Seara pianistica