joi, 26 ianuarie 2012

Filosofia muzicii


"Muzica este înterpretarea specifică a existenţei umane, în ea se afirmă o atitudine faţă de viaţă". Această expresie a reprezentat pista de decolare a unei noi întâlniri filosofice în cadrului clubului Agora unde s-a realizat o intersecţie fără ambuteaje între muzică şi filosofie. Circulaţia gândurilor pe aceste traseie a fost una foarte fluidă şi eficientă, întrucât mai mulţi membri din Agora au permis şi statut de calificare în domeniul muzicii, ceea ce a reprezentat culoarea verde pentru desfăsurarea unei asemenea discuţii.
Printr-o rezumare a datelor dezbaterii, se pot exprima ideile şi punctele esenţiale care s-au născut în urma coleziunilor fericite între muzică şi filosofie.
• În pofida existenţei mai multor intersecţii între filosofie şi muzică, totuşi din punct de vedere al naturii lor ontologice, ele sunt două tărâmuri diferite. Filosofia este una de natură analitică, ce pune accentul pe raţionalitate, pe inteligenţă, operând cu diverse structuri logice etc., iar muzica este clasată pe dimensiunea psiho-emoţională a omului. Totuşi filosofiea cu caracterul ei logic riguros, n-a putut să marginalizeze importanţa şi necesitatea muzicii ca fenomen social, căci dacă s-ar exculde muzica din societate, existenţa umană ar deveni una „goală” şi „uscată”.
• Muzica poate fi înţeleasă sub mai multe dimensiuni, în dependenţă de funcţiile sale, de exemplu muzica ca artă sau muzică ca psiho-terapie. În cel din ultim caz presupune faptul că fiinţa noastră nu poate fi abstractizată de fonul sau mediul său, de anturajul sau ambianţa în care se află, căci acestea il predispun spre o anumită rezonanţă şi stare sufletească, şi dacă de exemplu persoana se află într-o stare melancolică sau depresivă, atunci prin muzică ea poate să depăşească aceste stări de a fi. Aceasta presupune ca există mereu o deschidere sistemică între ambianţă, fiinţă şi muzică.
• Muzica este una dintre cele mai importante formele ale existenţei. În acest sens cineva dintre filosofi afirmase faptul că unde se termină cuvintele, acolo începe muzica, sau într-un sens mai îngust, unde se termină filosofia, acolo începe muzica. Ea ar fi un limbaj superior de comunicare. O formă de expresie pshiho-emoţională cu mult mai profundă, cu mult mai reverbativă de rezonanţă interioară. În acelaşi timp, ea nu are funcţia doar de comunicare, dar şi sensul invers, de a trezi unele stări psiho-emoţionale mai accentuate şi mai puternice, decât oarecare alte forme d• Întelegerea, recepţionarea, înterpretarea muzicii este într-o strânsă dependenţă de starea interioară de rezonanţă a omului. Aceeaşi persoană în momente de timp diferit, cu stări de spirit diferite, va da judecăţi de valoare diferite asupra aceleeaşi muzici. În acelaşi timp recepţionarea muzicii la nivel de simţ estetic, este dependent şi de nivelul de cultură, de inteligenţă şi de rafinamentul perceptiv al persoanei. Un intelectual va prefer muzica clasică, operă, jazz etc., pe când un mediocru mereu va opta pentru genurile de muzică ieftină şi vulgară sub aspect estetic.
• Filosofia este practic începutul muzicii, căci Pitagora este primul care stabileşte intervalele şi gama notelor muzicale. Pitagora din principiile sale filosofice asupra conceptului de armonie, căuta crearea unei muzici armonioasă, căci doar acestă muzică era în stare să purifice sufletul şi să vindece corpul. Revelaţia asupra acestei problem o găseşte într-o fierărie, auzind sunetele produse de fierar prin lovirea nicovalelor. Prin aceste observaţii a descoperit o legătură între matematică şi lungimea unei coarde. Astfel stabilind raporturile armonice pentru gama notelor muzicale.
• Fizica contemporană afirmă că întreg univers vibrează, toate lucrurile au o fregvenţă de vibraţie, ele sunt ceea ce sunt în dependenţă de fregvenţa vibraţiei, materia este vibraţie, lumina este vibraţie, sunetul este vibraţie, întreaga existenţă este o vibraţie, muzica nu este nimic altceva decât o formă a vibraţiei, prin urmare putem cataloga faptul ca muzica este doar o formă a existenţei. Dar şi acelaşi Pitagora afirma despre muzica sferelor (a planetelor) care prin mişcarea lor produc o vibraţie, adică un sunet.
• Această muzică a vibraţiilor, de exemplu a pianului, face ca rezonanţa interioară a celui ce ascultă, să rezoneze şi ea în acord cu pianul. De aici se înţelege de ce unele muzici sunt plăculte, altele nu, tomcai pe motivul al raporturilor dintre rezonanţe interioare cu rezonanţa muzicii. Dacă aceste două rezonanţe sunt propice, atunci muzica este plăcută, dacă rezonanţele nu sunt compatibile sau crează anumite tensiuni interioare, atunci muzica este respinsă.
În cele din urmă s-a înţeles faptul că există o legătură, o interrelaţie şi o interdependenţă între formele existenţei - existenţa umană, existenţa naturală, iar ca mediator între aceste două se poate situa muzica, iar muzica poate fi numită ca o altă formă de filosofie.
e comunicare de la discursuri până la artă.




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Affiliate Network Reviews