joi, 29 decembrie 2011



S T A T U T U L

Asociaţiei Obşteşti "Clubul Filosofic Agora"

1. DISPOZIŢII GENERALE

1.1 Asociaţia Obştească „Clubul Filosofic Agora”, în continuare – «Asociaţia», este o asociaţie obştească neguvernamentală, apolitică, nonprofit, constituită prin libera manifestare a voinţei persoanelor asociate, in vederea realizării in comun a scopurilor determinate de prezentul statut.
1.2 Denumirea completă: Asociaţia Obştească „Clubul Filosofic Agora”
1.3 Asociaţia este creată şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova nr. 837-XIII cu privire la asociaţiile obşteşti din 17 mai 1996 şi prezentul statut.
1.4 Asociaţia se constituie în forma juridică de organizare: «asociaţie obştească».
1.5 Asociaţia dobândeşte calitatea de persoană juridică din momentul înregistrării statutului la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, dispune de toate drepturile şi obligaţiile care sunt atribuite de lege unor astfel de categorii de persoane juridice. Asociaţia dispune de ştampilă, emblemă, bilanţ financiar propriu, cont bancar, în lei şi în valuta străină, cod fiscal, precum şi alte atribute ale persoanei juridice.
1.6 Asociaţia reprezintă o asociaţie obştească republicană şi îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii. Durata de activitate a Asociaţiei este nelimitată.
1.7 Asociaţia este nonprofit, apolitică, de utilitate publică.
1.8 Asociaţia va folosi întregul venit de la activitatea sa în scopurile prevăzute de statut.
1.9 Asociaţia nu va susţine vreun partid politic, bloc electoral sau candidat la vreo funcţie în cadrul autorităţilor publice şi nu va folosi vreo parte din venit sau proprietate pentru finanţarea acestora.
1.10 Asociaţia dispune de patrimoniu distinct, necesar pentru asigurarea activităţii prevăzute de statut, şi poartă răspundere pentru obligaţiunile sale cu acest patrimoniu.
1.11 Sediul Asociaţiei se află pe adresa: Republica Moldova, mun. Chişinău, str. (bd.) ........., nr. ...., bl. …, ap. ... .


2. PRINCIPIILE DE ACTIVITATE ALE ASOCIAŢIEI

2.1 Asociaţia se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în baza principiilor libertăţii de asociere, legalităţii, publicităţii şi transparenţei, egalităţii în drepturi a tuturor membrilor, liberei exprimări a opiniei de către toţi membrii şi accesului lor la orice informaţie ce ţine de activitatea Asociaţiei, autoadministrării şi autogestiunii.
2.2 Asociaţia este liberă să-şi aleagă activităţile proprii, formele şi metodele de activitate şi să-şi stabilească structura sa internă de organizare. Se interzice imixiunea autorităţilor publice în activitatea Asociaţiei, precum şi imixiunea Asociaţiei în activitatea autorităţilor publice.
2.3 Asociaţia promovează în activitatea sa valorile şi interesele naţionale, civice, ale democraţiei şi statului de drept, parteneriatul, competiţia deschisă şi respectă normele etice ale sectorului necomercial.
2.4 Asociaţia va evita pe parcursul activităţii sale apariţia conflictului de interese.
2.5 Activitatea Asociaţiei are un caracter transparent, informaţia cu privire la actele de constituire şi cele programatice este accesibilă tuturor. Tuturor persoanelor fizice si juridice se garantează accesul liber la raportul de activitate şi financiar al Asociaţiei.

3. SCOPURILE ŞI METODELE DE REALIZARE

3.1. Scopurile Asociaţiei constau în contribuirea la:
• Dezvoltarea filosofiei în Republica Moldova
• Cultivarea culturii filosofice şi a gândirii critice în cadrul societăţii

3.2. Pentru a-şi realiza scopurile, Asociaţia va desfăşura următoarele activităţi:
• Elaborarea unor metode, concepte, idei în ceea ce priveşte cunoaşterea şi studierea fenomenului promovării filosofiei;
• Organizarea şi participarea la seminare, conferinţe, întruniri, lecţii etc., în vederea realizării scopurilor statutare cu atragerea specialiştilor calificaţi în domeniile prioritare de activitate ale Asociaţiei;
• Analiza problemelor de ordin socio-cultural cu care se confruntă societatea Republicii Moldova, care au impact nemijlocit asupra nivelului cultural;
• Ridicarea nivelului calitativ al potenţialului cognitiv şi intelectual al cetăţenilor;
• Editarea şi multiplicarea publicaţiilor periodice;
• Acordarea, în conformitate cu cerinţele legislaţiei, a asistenţei consultative, analiză, evaluare, monitorizare în toate sectoarele şi sferele social-culturale;
• Elaborarea, implementarea/realizarea, evaluarea şi monitorizarea diferitelor proiecte la nivel local/naţional în scopul dezvoltării potenţialului filosofic, cultural, intelectual şi uman al Republicii Moldova şi în scopul atingerii obiectivelor Asociaţiei.

3.3. Pentru realizarea scopurilor propuse Asociaţia are dreptul:
• să reprezinte interesele membrilor Asociaţiei în autorităţile publice şi alte organizaţii;
• să asigure protecţia drepturilor şi intereselor membrilor săi;
• să fondeze mijloace de informare în masă proprii;
• să desfăşoare activitate editorială;
• să difuzeze liber informaţia despre activitatea sa;
• să obţină de la autorităţile publice informaţia necesară pentru desfăşurarea activităţii statutare;
• să încheie contracte din numele său, să procure şi să realizeze bunuri în conformitate cu scopurile statutare;
• să participe la concursuri naţionale şi internaţionale în vederea obţinerii de comenzi sociale şi dotaţii din partea statului, precum şi în vederea obţinerii de granturi şi burse de la alte ţări, de la fundaţii naţionale, străine şi internaţionale;
• să încheie cu persoanele fizice şi juridice acorduri bilaterale şi multilaterale de colaborare, în vederea realizării scopurilor şi sarcinilor statutare;
• să creeze întreprinderi şi alte organizaţii cu drept de persoană juridică;
• să procure complexuri patrimoniale, bunuri mobile şi imobile necesare pentru desfăşurarea activităţii şi asigurarea bunei funcţionări a Asociaţiei;
• să se bucure de alte drepturi acordate de legislaţia în vigoare.

3.4. În conformitate cu art. 188 Cod Civil şi art. 26 al Legii nr. 837-XIII cu privire la asociaţiile obşteşti, Asociaţia are dreptul să desfăşoare activitate economică ce rezultă nemijlocit din scopurile prevăzute în statut şi în exclusivitate pentru realizarea scopurilor statutare.

4. ORGANELE DE CONDUCERE ŞI DE CONTROL

4.1. În structura organizatorică a Asociaţiei intră următoarele organe:

• Adunarea Generală;
• Consiliul de Administrare;
• Preşedintele;
• Comisia de Cenzori (Cenzorul).
4.2. Organul suprem de conducere al Asociaţiei este Adunarea Generală a membrilor sau a delegaţilor acestora, care se întruneşte ordinar şi extraordinar.
4.3. Adunarea Generală are următoarele atribuţii principale:
• determină direcţiile principale de activitate ale Asociaţiei;
• decide adoptarea, completarea sau modificarea Statutului;
• examinează şi aprobă bugetul anual, bilanţul financiar anual;
• alege si revocă membrii Consiliului de Administrare, Comisia de Cenzori, Preşedintele;
• aprobă dările de seamă ale Consiliului de Administrare şi ale Comisiei de Cenzori;
• hotărăşte cu privire la reorganizarea sau lichidarea Asociaţiei, desemnează comisia de lichidare şi aprobă bilanţul de lichidare;
• hotărăşte orice alte probleme ce ţin de activitatea Asociaţiei.
4.4. Mandatul tuturor organelor alese de Adunarea Generală este de 2 ani.
4.5. Şedinţele ordinare ale Adunării Generale se convoacă atunci când o cer interesele Asociaţiei, dar nu mai rar de o dată în an. Convocarea Adunării Generale se face de către Consiliul de Administrare, care va înştiinţa toţi membrii Asociaţiei cu cel puţin 15 zile înainte de data desfăşurării Adunării Generale. Anunţul privind convocarea şedinţei trebuie să conţină ordinea de zi, locul, data şi ora şedinţei. Despre convocarea organului suprem se va comunica fiecărui membru în parte sau prin publicaţia periodică indicată în statutul Asociaţiei.
4.6. Convocarea Adunării Generale extraordinare se face de către Consiliul de Administrare din iniţiativă proprie, la cererea Preşedintelui, Comisiei de Cenzori ori la cererea a cel puţin o treime din numărul total al membrilor Asociaţiei.
4.7. Adunarea Generală extraordinară se convoacă în termen de cel mult două luni de la data prezentării deciziei cu privire la convocarea şedinţei extraordinare adoptată de către subiecţii nominalizaţi în punctul 4.5. al statutului. În cazul în care Consiliul de Administrare refuză sau tărăgănează intenţionat convocarea şedinţei extraordinare a Adunării Generale, subiecţii împuterniciţi sunt în drept să convoace şedinţa extraordinară fără acordul Consiliului de Administrare în modul stabilit pentru acesta.
4.8. Adunarea Generală este deliberativă numai în cazul când sunt prezenţi 50% plus unu din numărul total al membrilor sau reprezentanţilor acestora. Fiecare membru deţine un singur vot. Deciziile se adoptă prin votul majorităţii simple a celor prezenţi, exceptând deciziile de modificare şi completare a statutului şi de reorganizare si lichidare a Asociaţiei, decizii, care se adoptă prin votul a 2/3 din numărul membrilor prezenţi la Adunarea Generală.
4.9. Dacă Adunarea generală nu este considerată deliberativă, în termen de o lună organul abilitat convoacă repetat şedinţa Adunării generale cu aceiaşi ordine de zi. Şedinţa convocată repetat va fi deliberativă cu participarea celor prezenţi.
4.10. Adunarea Generală poate adopta hotărâri doar privind chestiunile incluse în ordinea de zi. Referitor la chestiunile care nu au fost incluse în ordinea de zi Adunarea Generală poate adopta hotărâri numai în cazul când participă sau sunt reprezentaţi toţi membrii Asociaţiei.
4.11. Desfăşurarea Adunării Generale se consemnează într-un proces verbal semnat de secretar şi contrasemnat de Preşedinte.
4.12. Consiliul de Administrare este organul permanent de conducere al Asociaţiei, care este constituit din 5 persoane, ce se subordonează Adunării Generale şi are următoarea competenţa:
• elaborează strategia dezvoltării şi trasează direcţiile principale ale activităţii Asociaţiei, prezentându-le pentru aprobare Adunării Generale;
• asigură îndeplinirea deciziilor Adunării Generale şi prezintă rapoarte Adunării Generale privind activitatea Asociaţiei;
• elaborează bugetul Asociaţiei, raportul financiar anual şi raportul privind activitatea acesteia prezentându-le Adunării generale pentru aprobare;
• aprobă regulamentele de uz intern ale Asociaţiei şi stabileşte structura ei organizatorică;
• aprobă statele de personal, propunerile pentru angajarea şi concedierea personalului, modul de remunerare a muncii şi a salariilor pentru salariaţii Asociaţiei;
• stabileşte, în condiţiile legii, responsabilitatea materială a Preşedintelui Asociaţiei;
• stabileşte condiţiile şi procedura de primire a noi membri în asociaţie, precum şi cele de retragere din rîndurile ei;
• aprobă sigiliul, ştampila, simbolica şi formularele Asociaţiei;
• decide crearea, reorganizarea şi lichidarea filialelor Asociaţiei, aprobarea regulamentelor lor;
• gestionează patrimoniul Asociaţiei şi activitatea privind majorarea lui;
• stabileşte modul în care pot fi folosite şi repartizate donaţiile colectate;
• asigură respectarea de către Asociaţie a normelor eticii prevăzute în sectorul necomercial;
• primirea şi excluderea membrilor Asociaţiei;
• adoptarea deciziilor privind procurarea, distribuirea şi înstrăinarea patrimoniului Asociaţiei;
• conducerea operativă a activităţii economice a Asociaţiei, administrarea bunurilor;
• hotărăşte participarea Asociaţiei în calitate de fondator al organizaţiilor necomerciale şi al societăţilor comerciale;
• decide asupra tuturor chestiunilor care nu constituie competenţa exclusivă a altor organe ale Asociaţiei.
4.13. Consiliul de Administrare este ales de către Adunarea Generală pe un termen de 2 ani. Şedinţele Consiliului de Administrare se convoacă la necesitate, dar nu mai rar de o dată în trimestru şi sunt deliberative, dacă sunt prezenţi 2/3 din numărul membrilor. Deciziile se adoptă cu majoritatea simplă de voturi. La cererea unui membru al Consiliului de Administrare, Preşedintele Consiliului este obligat să convoace în termen de 10 zile şedinţa extraordinară a acestuia. În cazul în care Preşedintele refuză sau tărăgănează intenţionat convocarea şedinţei extraordinare a Consiliului de Administrare, membrul Consiliului care a solicitat convocarea şedinţei extraordinare este în drept să convoace şedinţa extraordinară fără acordul Preşedintelui.
4.14. Calitatea de membru al Consiliului de Administrare încetează în următoarele condiţii:
• în caz de deces,
• în caz de demisie cu respectarea termenului stabilit de cel ce demisionează, dar care nu va putea fi mai scurt de o lună de la avizarea în scris a Preşedintelui;
• în caz de excludere prin decizia Adunării Generale.
4.15. În cazul situaţiilor prevăzute la punctul 4.14, locul din Consiliul de Administrare rămâne vacant urmând ca în termenul cel mai scurt posibil să se desemneze un alt membru.
4.16. Consiliul de Administrare alege secretarul care:
• ţine lucrările de secretariat;
• înregistrează cererile şi demersurile prezentate Asociaţiei;
• întocmeşte procesele-verbale ale Adunărilor Generale şi ale şedinţelor Consiliului de Administrare;
• duce corespondenţa cu autorităţile publice, cu alte organizaţii şi instituţii.
4.17. Preşedintele Asociaţiei este concomitent şi Preşedintele Consiliului de Administrare, ales de Adunarea Generală pe un termen de 2 ani, gestionează nemijlocit Asociaţia în perioada dintre şedinţele Consiliului de Administrare şi are următoarea competenţă:
• convoacă şi prezidează şedinţele Consiliului de Administrare;
• adoptă decizii pe orice problemă ce ţine de activitatea Asociaţiei şi care nu este de competenţa exclusiva a altor organe;
• reprezintă Asociaţia în instanţele judiciare, în relaţiile cu autorităţile publice şi alte persoane fizice şi juridice;
• administrează operativ mijloacele Asociaţiei, încheie tranzacţii şi semnează contracte, eliberează procure, deschide conturi bancare, semnează alte documente financiare;
• organizează si dirijează activitatea curenta a Asociaţiei, a subdiviziunilor ei si asigura îndeplinirea deciziilor, adoptate de către Consiliul de Administrare;
• face propuneri pentru angajarea şi concedierea personalului;
• este responsabil pentru ţinerea lucrărilor de secretariat;
• asigură ducerea evidenţei contabile şi statistice conform ordinii stabilite de lege;
• poarta răspundere personală de activitatea Asociaţiei şi este responsabil de valorile imobile şi circulante ale ei;
• vine cu propuneri privind modul în care pot fi repartizate donaţiile colectate şi participă la distribuirea ajutorului umanitar şi de altă natură;
• oferă autorităţilor publice împuternicite informaţia necesară şi prezintă rapoartele stabilite de lege către acestea;
• emite ordine, indicaţii, instrucţiuni;
• decide asupra formelor şi metodelor de lucru, asigură integritatea şi folosirea raţională a patrimoniului Asociaţiei.
4.18. Preşedintele poate constituie în caz de necesitate grupuri de experţi pentru a studia anumite probleme importante legate de activitatea Asociaţiei, pentru discutarea anumitor programe guvernamentale în domeniul de activitate al Asociaţiei, pentru atenţionarea opiniei publice asupra unor probleme majore ale societăţii.
4.19. Controlul asupra activităţii economico-financiare a Asociaţiei este efectuat de Comisia de Cenzori, aleasă de Adunarea Generală pe un termen de 2 ani. Din componenţa Comisiei de Cenzori nu pot face parte membrii Consiliului de Administrare.
4.20. Comisia de Cenzori:
• analizează respectarea statutului Asociaţiei, executarea deciziilor Adunării Generale, Consiliului de Administrare şi prezintă concluzii pe marginea acestora Adunării Generale;
• controlează oportunitatea şi legalitatea utilizării mijloacelor financiare ale Asociaţiei.
4.21. Comisia de Cenzori are dreptul sa ceară Consiliului de Administrare date privind activitatea lor pe o perioada concretă, să facă cunoştinţă cu toate actele, documentele, ce vizează activitatea Asociaţiei.
4.22. Comisia de Cenzori efectuează controlul o dată pe an. Comisia de Cenzori poate decide efectuarea unor controale din iniţiativă proprie în caz de semnale a unor încălcări în activitatea financiară a Asociaţiei.
4.23. Rezultatele controlului efectuat de către Comisia de Cenzori sunt prezentate sub formă de dare de seamă Consiliului de Administrare şi Adunării Generale.

5. MEMBRII ASOCIAŢIEI. DREPTURILE SI OBLIGAŢIILE LOR

5.1. Fondatorii Asociaţiei devin de plin drept membri ai Asociaţiei. Membru al Asociaţiei poate fi orice cetăţean al Republicii Moldova, precum şi cetăţenii străini, persoanele fără cetăţenie, cu domiciliul în Republica Moldova, care recunosc şi susţin obiectivele Asociaţiei. Asociaţia nu răspunde pentru obligaţiile membrilor săi, iar membrii nu răspund pentru obligaţiile Asociaţiei.
5.2. Candidatura viitorului membru al Asociaţiei, precum şi retragerea din rîndurile ei este discutată la şedinţa Consiliului de Administrare, în prezenţa obligatorie a candidatului respectiv. Decizia de acceptare sau de retragere a membrului va fi adusă ulterior la cunoştinţa Adunării Generale.
5.3. Fiecare membru al Asociaţiei achită anual cotizaţia de membru în mărime de 120 lei. Cuantumul cotizaţiei de membru poate fi modificat prin decizia Consiliului de Administrare.
5.4. Membrii Asociaţiei au următoarele drepturi şi obligaţii:
• dreptul de a participa la activitatea Asociaţiei, de a alege şi de a fi ales în orice funcţie eligibilă a Asociaţiei, de a participa la toate proiectele Asociaţiei, să publice lucrări şi alte materiale în organul de presă al Asociaţiei, de a se retrage din organizaţie, prezentând sau nu motivele respective;
• membrii Asociaţiei sunt obligaţi să respecte prevederile prezentului Statut, hotărârile Adunării Generale, Consiliului de Administrare, Preşedintelui, să participe activ la realizarea scopurilor statutare, să achite cotizaţia de membru la timp.
5.5. Membrul care nu participă la activitatea Asociaţiei, rupând din proprie iniţiativă legătura cu Asociaţia, precum şi acei membri care încalcă prevederile prezentului Statut, pot fi excluşi din rândul membrilor Asociaţiei de către Consiliul de Administrare, printr-o decizie care va fi ulterior adusă la cunoştinţă Adunării Generale.

6. PATRIMONIUL SI SURSELE DE FINANŢARE

6.1. Patrimoniul Asociaţiei se formează din:
• cotizaţiile de membru: de aderare - 10 lei, anuale – 120 lei;
• sponsorizări si donaţii benevole, făcute de persoanele fizice şi juridice, din ţară şi din străinătate;
• subvenţii de stat, venituri obţinute de la hârtiile de valoare, depuneri băneşti;
• venituri realizate din activitatea economică proprie;
• veniturile societăţilor comerciale constituite cu participarea Asociaţiei;
• venituri obţinute în rezultatul utilizării sau înstrăinării proprietăţii;
• alte surse neinterzise de lege.
6.2. Asociaţia poate avea în proprietate clădiri, construcţii, utilaj, mijloace de transport, precum şi alt patrimoniu necesar activităţii de realizare a scopurilor stabilite de prezentul Statut.
6.3. Donaţiile către Asociaţie pot fi în formă de bunuri mobile şi imobile, drepturi de autor, acţiuni, etc.
6.4. Întreg patrimoniul Asociaţiei, precum şi beneficiul obţinut din activitatea economică, este folosit pentru realizarea scopurilor statutare şi nu poate fi distribuit între membri.
6.5. Patrimoniul transmis Asociaţiei de către membrii săi în calitate de cotizaţii şi donaţii nu poate fi revocat şi constituie proprietatea Asociaţiei.

7. TRANSPARENŢA ACTIVITĂŢII ŞI DAREA DE SEAMA FINANCIARA

7.1. Darea de seamă a parametrilor principali se efectuează conform legislaţiei in vigoare. La sfârşit de an financiar, Preşedintele prezintă Consiliului de Administrare un raport referitor la situaţia financiara a Asociaţiei, care urmează să fie confirmat de Comisia de Cenzori.
7.2. Darea de seamă a Asociaţiei se întocmeşte conform rezultatelor anului şi conţine:
• expunere scurtă a rezultatelor activităţii Asociaţiei în perioada de dare de seamă;
• soldul mijloacelor băneşti la începutul perioadei de dare de seamă;
• venitul total al mijloacelor la fiecare sursă de mijloace ale Asociaţiei, indicate în punctul 6.1. din prezentul statut;
• cheltuielile pe direcţiile de activitate realizate, cu indicarea cheltuielilor pentru remunerarea muncii, defalcărilor, impozitelor şi altor cheltuieli administrative; soldul mijloacelor băneşti la sfârşitul perioadei de dare de seamă.
7.3. Darea de seamă financiară se aduce la cunoştinţa tuturor membrilor Asociaţiei la şedinţa Adunării Generale.
7.4. Darea de seamă financiară se păstrează în Asociaţie, este accesibilă tuturor şi, după posibilităţi, se publică în presă.
7.5. Tuturor persoanelor fizice si juridice se garantează accesul liber către parametrii financiari ai Asociaţiei.

8. ADOPTAREA, COMPLETAREA SI MODIFICAREA STATUTULUI

8.1. Prezentul Statut se aprobă de către Adunarea Generală a membrilor Asociaţiei.
8.2. Propunerile membrilor Asociaţiei vizând modificările şi completările prezentului statut se depun pe numele Consiliului de Administrare, care le propune pentru examinare la următoarea şedinţă a Adunării Generale.
8.3. Modificările şi completările statutului se aprobă prin hotărârea Adunării Generale care este deliberativă cu prezenţa a 50% plus unu din numărul total al membrilor sau reprezentanţilor acestora şi dacă pentru ele au votat 2/3 din numărul membrilor prezenţi la şedinţă. Prevederile Statutului privind sediul Asociaţiei pot fi modificate în baza deciziei Consiliului Administrativ.
8.4. Modificările şi completările statutului întră în vigoare pentru terţi din momentul înregistrării acestora.

9. FILIALELE ASOCIAŢIEI

9.1. Subdiviziunile organizatorice de bază ale Asociaţiei sunt filialele care realizează aceleaşi direcţii de activitate ale Asociaţiei.
9.2. Filialele se constituie după criteriul teritorial şi se organizează din nu mai puţin de 3 membri. Decizia cu privire la crearea Filialei se adoptă de Consiliul de Administrare.
9.3. Filiala activează în baza regulamentului aprobat prin hotărârea Consiliului de Administrare. Preşedintele Filialei este numit de Consiliul de Administrare.
9.4. Preşedintele Filialei prezintă pe bază permanentă darea de seamă despre activitatea Filialei Consiliului de Administrare al Asociaţiei.

10. MODUL DE REORGANIZARE ŞI LICHIDARE

10.1. Asociaţia îşi încetează activitatea prin reorganizare şi autodizolvare in baza deciziei Adunării Generale adoptată în condiţiile stabilite de prezentul statut.
10.2. Reorganizarea Asociaţiei se efectuează, în condiţiile legii, prin fuziune (contopire, absorbţie), dezmembrare (divizare, separare) sau transformare cu notificarea prealabilă a creditorilor. Reorganizarea produce efecte numai după înregistrarea ei în organul de stat competent.
10.3. Autodizolvarea poate avea loc în cazul în care nu pot fi realizate scopurile statutare din lipsa fondurilor sau în cazul atingerii obiectivelor statutare propuse.
10.4. Asociaţia poate fi lichidată în mod forţat în baza hotărârilor organelor abilitate in cazul încălcării legislaţiei cu privire la asociaţiile obşteşti.
10.5. Autodizolvarea Asociaţiei este urmată de procedura de lichidare. În procesul de lichidare Asociaţia va utiliza denumirea sa cu menţiunea „în proces de lichidare”. Lichidarea Asociaţiei se efectuează de către Comisia de lichidare, numita de către organul, care a adoptat această decizie în conformitate cu Legea cu privire la asociaţiile obşteşti şi Codul civil.
10.6. Consiliul de Administrare va depune la organul de înregistrare o cerere cu privire la înregistrarea declanşării lichidării Asociaţiei şi va comunica datele membrilor comisiei de lichidare.
10.7. Comisia de lichidare dispune de drepturile şi obligaţiile care nu contravin scopului lichidării. Comisia de lichidare suspendă activitatea Asociaţiei, încasează creanţele de la debitori, vinde activele, satisface cerinţele creditorilor şi repartizează activele care au rămas conform prevederilor legale şi statutare.
10.8. Comisia de lichidare întocmeşte bilanţul de lichidare, în care se indică valoarea şi componenţa activelor rămase, şi îl prezintă spre aprobare organului care a decis lichidarea.
10.9. Activele rămase după satisfacerea pretenţiilor creditorilor nu pot fi distribuite între membrii Asociaţiei şi membrii organelor acesteia şi se transmite altei organizaţii cu scopuri similare pentru realizarea scopurilor stabilite în statut.
10.10. Comisia de lichidare răspunde pentru daunele cauzate creditorilor în cazul în care nu şi-a îndeplinit obligaţiunile ce îi revin, a distribuit activele Asociaţiei înainte de a satisface pretenţiile creditorilor sau cu încălcarea legii ori statutului Asociaţiei.
10.11. Comisia de lichidare poartă răspundere pentru daunele cauzate Asociaţiei din culpa lor.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Affiliate Network Reviews